UE adaugă noi norme pentru a limita puterea de piață a marilor platforme online

Parlamentul și Consiliul Europwan au convenit asupra unor norme ale UE pentru a limita puterea de piață a marilor platforme online.Legea privind piețele digitale (DMA) va include pe lista neagră anumite practici utilizate de platformele mari care acționează în calitate de ”paznici” și va permite Comisiei să efectueze investigații de piață și să sancționeze comporamentele neconforme.

DMA

Textul convenit provizoriu de negociatorii Parlamentului și ai Consiliului vizează întreprinderile mari care furnizează așa-numitele „servicii de bază ale platformelor” cele mai predispuse la practici comerciale neloiale, cum ar fi rețelele sociale sau motoarele de căutare, cu o capitalizare de piață de cel puțin 75 de miliarde de euro sau o cifră de afaceri anuală de 7,5 miliarde de euro. Pentru a fi desemnate drept „paznici”, aceste societăți trebuie, de asemenea, să furnizeze anumite servicii, cum ar fi browsere, mesagerii sau platforme de comunicare socială, care au cel puțin 45 de milioane de utilizatori finali lunari în UE și 10 000 de furnizori prin servicii de intermediere online anual.

Parlamentul s-a asigurat, de asemenea, că combinarea datelor cu caracter personal pentru publicitatea direcționată va fi permisă numai cu consimțământul explicit al paznicului. De asemenea, au reușit să includă o cerință pentru a permite utilizatorilor să-și aleagă în mod liber browserul, asistenții virtuali sau motoarele de căutare.

În cazul în care un paznic nu respectă normele, Comisia poate aplica amenzi de până la 10 % din cifra sa de afaceri totală la nivel mondial în exercițiul financiar precedent și de 20 % în cazul încălcărilor repetate. În cazul unor încălcări sistematice, Comisia le poate interzice să achiziționeze alte societăți pentru o anumită perioadă de timp.

După ce textul juridic va fi finalizat la nivel tehnic și verificat de juriști-lingviști, acesta va trebui să fie aprobat atât de Parlament, cât și de Consiliu. După finalizarea acestui proces, acesta va intra în vigoare la 20 de zile de la publicarea sa în Jurnalul Oficial al UE, iar normele se vor aplica după șase luni.

Related articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Contact Us