HTEC Group anunță prezența la Codecamp Cluj-Napoca și Iași

HTEC Group (,,HTEC”) (www.htecgroup.com), companie globală de servicii de tehnologie, consultanță și software, cu sediul în San Francisco, va participa la Codecamp, unul dintre cele mai importante evenimente IT din România, dedicat susținerii și dezvoltării comunității IT&C. Compania HTEC va fi prezentă la Codecamp Cluj-Napoca, pe 27 octombrie și Codecamp Iași, pe 3 noiembrie, cu o echipă de inovatori de top ce va întâmpina talentele tech locale interesate să se alăture grupului specializat în proiecte de inginerie, menite să clădească un viitor mai bun.

HTEC Group_NoviSad Office

Recent intrat pe piața din Romania, HTEC își propune să atragă cele mai bune talente tech pentru a contribui la unele dintre cele mai atractive proiecte. În acest sens, HTEC a devenit partener Codecamp pentru două dintre cele mai importante conferințe locale din domeniul IT. Cele două evenimente reunesc specialiști IT, cele mai creative minți din tech și autori premiați, fiind astfel adevărate puncte de interes pentru pasionații de tehnologie care își doresc să-și dezvolte expertiza și să fie la curent cu cele mai noi inovații din domeniu.

Codecamp este un eveniment de referință pentru comunitatea IT, reușind să reunească cele mai strălucite minți ale industriei IT într-un efort comun de a împărtăși cunoștințe din tehnologie, business și digital. Astfel, acest eveniment este o oportunitate pentru noi de a cunoaște comunitățile locale și de a împărtăși cu acestea viziunea noastră. Sperăm că toată lumea își va face o idee despre cum e să lucrezi la HTEC, iar acest lucru să îi facă să se gândească să se alăture echipei în viitorul apropiat”, a declarat Sabin Pilipauțanu, Director Delivery Operations, România.

În cadrul primelor apariții oficiale la evenimentele regionale, echipa HTEC va întâmpina participanții interesați la corner-ul dedicat companiei cu o surpriză specială, inspirată de prezența HTEC pe plan local. Reprezentanții HTEC vor împărtăși cu cei prezenți mai multe despre impactul pe care compania îl are la nivel global prin produsele și platformele digitale complexe pe care le dezvoltă în domenii precum Transporturile, Sănătatea, Mobilitatea, GreenTech și multe altele.

Prima conferință, Codecamp Cluj-Napoca, va avea loc pe 27 octombrie, la Cluj Innovation Park, în anticiparea deschiderii viitoarelor birouri – strategie ce se va desfășura la începutul anului 2023. Compania va inaugura în mod oficial primul său sediu în România, la Cluj Business Campus. Spațiul de 1300 mp va găzdui echipa de ingineri, developeri, project manageri, designeri, experți în domeniu și consultanți business sau de resurse umane, din toate nivelele de senioritate. Echipa HTEC va beneficia de o experiență de muncă construită special pentru a păstra comunitatea sănătoasă, productivă și conectată, având acces la facilități de top, precum CBC Bistro, Fitness Corner, spații de muncă comune, sauna, studiouri de înregistrare și multe alte activități concentrate pe binele angajaților (workshop-uri de mindfulness, drumeții, petreceri pe terasa clădirii).

HTEC Group_NoviSad Office 2

Pe 3 noiembrie, reprezentanții HTEC vor călători la Iași, locul în care a început povestea Codecamp în urmă cu 14 ani. Având una dintre cele mai mari comunități IT din țară, orașul este totodată unul dintre locurile în care HTEC Group va aduce cele mai complexe tehnologii și inovații, conform strategiei pe termen lung, de a deschide birouri în Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Compania intenționează să angajeze în România o echipă formată din 1000 cei mai buni experți tech pe parcursul următorilor ani.

La nivel global, HTEC Group are mai mult de 2000 de angajați, ce lucrează în centre de dezvoltare din Europa de Sud-Est – compania operând în șase țări din această zonă – și în birourile de creație și consultanță din Silicon Valley, Londra, New York, Minneapolis, Stockholm și Gothenburg. Mai multe detalii despre pozițiile deschise pot fi găsite pehttps://htecgroup.com/careers/.

Related articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Contact Us